www.bogdanstoica.ro
old beautiful car

Mai face cineva școala de șoferi pe bune?

Ma uit la știri și nu-mi vine să cred. O femeie din Pitești a fost călcată de propria maşină. Un Fiat 500, d-ăla nou, de nici o tonă. Care, însă, parcat în pantă fără frâna de mână trasă, te poate ucide lejer. Profesoara din Pitești a fost călcată cu două roți, și are bazinul și toracele zdrobite. Acum e la terapie intensivă.

Frate, nu vorbim despre o dobitoacă. Nici despre un bețiv. Vorbim despre o profă cool cel mai probabil, care, uite, își cumpărase o mașinuță adorabilă. Păcat că n-a acordat tot atâta atenție și când a făcut școala de șoferi.... Pentru că dacă se implica un pic mai mult în cursurile alea, n-ar fi făcut niciodată această greșeală, mersul și parcarea în pantă și rampa au capitole dedicate și într-un curs auto, și în legislația rutieră. Iar frâna de mână se trage ÎNTOTDEAUNA când parchezi, la unele modele de mașini se numește chiar "frână de parcare"... La nivelul ăsta de abilități auto, nu există diferențe între un șofer începător și unul cu vechime. 

Doar despre asta este vorba. Dincolo de povestea jumătate tragică (femeia riscă să moară la modul cel mai serios), jumătate comică (eu n-am mai auzit până azi de cineva călcat de propria mașină!!!), rămâne relaxarea mult prea mare a cursanților școlilor de șoferi și a celor care dau examenul pentru permis. Efectul? Pe străzi sunt o droaie de incompetenți în ale șofatului, care și-au luat permisul dracu' știe cum, conducând mașini si provocand zilnic incidente si tragedii. Se vede si in statisticile politiei rutiere...

"Ia spune, tată, ai vreo pilă prin poliție, să iau și eu permisul din prima?", l-am întrebat pe tata, când mă apucasem de școala de șoferi. Tata s-a uitat la mine mirat, apoi s-a încruntat și a început: "Ce să fac, mă? Pile, la permis? Și dacă omori pe cineva, după aia? Dacă mori tu, cu un copac în brațe? Poate ești prost și nu trebuie să conduci mașina niciodată. Cum să-ți pun pile?! Și apropo, dacă nu iei permisul din prima, jar mănânci, că avem treabă la țară, vara asta..."

L-am luat. Din prima. Am făcut școala de șoferi cu un fost pilot de încercare de la Dacia care nu m-a învățat aproape nimic despre șofat. "Mare căcat, să învârți de volan și să miști schimbătorul", mi-a trântit-o și m-a băgat în trafic din prima zi! Omul îmi vorbea despre cum să simt mașina, cum să mă port în trafic, cum să nu mă uit doar la ăla din față, să studiez vitezele celorlalți și să țin minte timpii de verde de pe semafoare, cum să nu mă enervez chiar dacă e plin de proști la volan în jur. Era un mare filozof și regret foarte tare că i-am pierdut urma. 

Mi-am pierdut-o și pe a mea, ăla de atunci. Nu mai conduc cum conduceam. Conduc mai ... eficient. Forțez, mă bag... De când cu fotografia, am învățat să conduc fără mâini. Pe distanțe mici, cu viteze mici, mă uit ce-am în față și dirijez volanul cu genunchiul, având mâinile ocupate cu Nikonul. Poza de mai sus așa e făcută. Nu mă cert însă aproape niciodată în trafic și mi-am făcut un obicei numit "trei fapte bune". Adică las de la mine, când am prioritate, sau când partenerul de trafic e la ananghie încercând să iasă din parcare sau să intre în coloană. De trei ori în fiecare zi. 

Azi am lăsat de patru ori. În față la "Giulia", un skodist, la vreo 25 de ani, aflat în fața mea, a făcut stânga și apoi a dat înapoi, într-o parcare laterală care nu i-a ieșit. Normal că mi-a hârjâit bara față. S-a dat jos și a putut să spună doar "am dat semnal....". "Ai dat, fraiere, dar nu te-ai asigurat și n-aveai loc", i-am spus în gând. M-am uitat la mașina mea - încă o zgârietură, deci nimic grav. Chef să mă duc la asigurări să scriu hârtii: zero. I-am spus skodistului "Sărbători Fericite" și m-am cărat.

Sper să fi învățat ceva, pentru că e clar că în școala de șoferi n-a învățat nimic...

Tie cum ți-a fost în școala de șoferi? 

Cum să eviți aplicarea legii anti-fumat dacă ai un local

Cum să eviți aplicarea legii anti-fumat dacă ai un local

Fumez. Fumez Kent lung, d-ăla tare, și sunt disperat după Lucky Strike fără filtru. Fumez de 25 de ani. Nu mă întrebați de ce, dar mi-e bine așa și sunt cumva mândru că am doar acest viciu. Nu beau ca porcul, nu molestez copii, nu bat femei, nu fur, nu fac rău gratuit. Dacă e să mă evaluez după media viciilor, sunt un băiat de nota 9, nu de nota 4. 

Urăsc militanții anti-fumat. Mare parte dintre ei sunt "sănătoșii" ăștia, care bagă carne procesată cu 80% șorici în ei, au în ficat o colecție de E-uri de la chipsuri și alte rahaturi, trăiesc în localități cu apa și aerul poluate la maxim, dar nu fumează și nu mănâncă porc ca să trăiască sănătos și mă freacă pe mine la icre cu "lasă-te de fumat". Nu vreau. Sunt bine așa. Nu trag flegme dimineața, nu tușesc, încă am aer destul când alerg, muncesc sau f*t. O să mă las când n-o să mai fie plăcut  să fumez, nu așa, preventiv. Preventiv, unii din cei care mă ceartă ar trebui să mai citească niște cărți, dar uite că nici ei n-o fac. N-au citit nici când s-a scris că legea asta nu e deloc atât de europeană, și că toată povestea cu "alinierea la normele europene" e doar o vrăjeală.

Cu tot dragul meu de țigări, nu m-am opus legii anti-fumat. Legea e bună pentru generațiile viitoare. Pentru M, care mă ceartă când miros prea tare a țigări. Are 13 ani, începe să iasă în oraș cu prietenii. Mă simt mai bine știind că nu fumează pasiv, pe unde se duce. Ar fi minunat să nu fumeze niciodată și să aibă opțiunea de a-și păstra plămânii integri tot timpul vieții.

Eu o să am, însă, o mare problemă. Nu mă văd intrând într-un local, comandând și ieșind afară la fumat. Și să ies iar după ce mănânc. Și încă o dată, în timp ce ne savurăm băuturile. Cum o să fac? O să-mi strâng toate lucrurile sau o să le las la masă? Rucsacul foto, tableta, telefonul? Dacă rămân fără ele? Pentru că, vă asigur, ăsta o să fie primul efect al legii-antifumat: o să crească ciordeala din localuri. Iar al doilea o să fie țeapa trasă cârciumiii. "Fă-mi nota, mă duc să fumez". Și pa. 

Nu mi se pare corect să n-am o alternativă. De-aia, m-am gândit cum să-mi asigur grade de confort și după aplicarea legii. Și am găsit o soluție.

Fumătoria. 

I-am spus așa generic, ca să înțelegeți. Avem câteva feluri de localuri în România, toate recunoscute ca activități economice legale.

  • Avem cafeneaua, locul în care se bea cafea și, absolut întâmplător, se servesc și băuturi, și mâncare.
  • Avem sala de bowling, locul în care joci bowling și, absolut întâmplător, se servesc și băuturi, și mâncare.
  • Avem cluburile de salsa, locul în care dai din coccis și, absolut întâmplător, poți bea ceva.
  • Avem cofetăria, locul în care mănânci prăjituri și, absolut întâmplător, poți să bei ceva.
  • Avem sala de fitness, unde, absolut întâmplător, poți mânca batoane proteice și bea sucuri și apă.
  • Avem sălile de jocuri, unde spargi banii ca un cretin, dar unde, dacă ceri, absolut întâmplător, primești sandwich-uri și băuturi.
  • Avem cluburile, unde se ascultă/dansează muzică, dar unde, absolut întâmplător, poți să bei și să mănânci.
  • Avem saloanele de masaj și de bronzat, unde poți, absolut intâmplător, să bei un suc sau o cafea.
  • Avem cluburile de poker, unde, absolut intamplator, se bea de se rupe.
  • Avem night-cluburile, unde te uiți la femei goale care dansează și unde, absolut întâmplător, poți să mănânci și să bei.

De ce n-am avea un smoking-pub? O smoking-cafe? Un cigar-bistro? O fumătorie românească tradițională? Un club al fumătorilor, unde, ABSOLUT ÎNTÂMPLĂTOR, se găsesc și băuturi, și mâncare? 

Nu uitați că fumatul este legal în România. Achiziția de țigări este și ea legală. Iar Constituția, oricât s-ar da unii cu fundul de pământ, îți permite să ai activități economice și sociale dacă se desfășoară pe baze legale. Mai țineți minte cum funcționau magazinele de etnobotanice? Jegoșii ăia spuneau "Lasă-mă, frate, că nu vând droguri, ci sare de mare, care nu este pe lista substanțelor interzise. Băgați-o pe listă, nu-i problemă, că aduc sare de pus sub limbă și îngrăsământ de petunii, nu-i treaba mea că unii clienți le trag pe nas".

Deci se poate. E nevoie de un pic de cercetare, de un avocat bun, de studierea viciilor din legea societăților comerciale, de studierea legislației privind formele de asociere de tip ONG, astfel încât orice local din România să poată fi convertit într-un loc dedicat exclusiv fumătorilor. Sigur există variante, cât să ajungi la următorul dialog:

  • "- Bună ziua, suntem de la pompieri. Văd că fumați. Amendă!
  • - Da, nene, fumăm. Lasă chitanțierul. Localul ăsta este dedicat fumatului.
  • - Păi văd că aveți și băuturi, și mâncare. Ce-i cu astea?
  • - Aaaa, astea? Le servim absolut întâmplător...
  • - Și dacă intră un copil aici? Sau o femeie nefumătoare?
  • - Fumatul este interzis minorilor, deci nu le permitem accesul. Iar doamna nu are ce căuta, noi ne selectăm clienții, toți semnează, la prima vizită, o declarație pe proprie răspundere că sunt fumători. Așa că hai, roiu' de-aici...".

Dacă ești și fumător și un avocat bun, fă un kit care să poată fi aplicat de toți patronii de localuri obișnuite care vor să-și convertească afacerea într-un club al fumătorilor. Mă ocup eu de diseminarea lui, am și unde, blogul ăsta a fost citit de un milion de oameni în 2015...

#neluămfumatulînapoi

JCI? Nu.

JCI? Nu.

Poate n-am înțeles eu despre ce este vorba, dar regret foarte tare că m-am dus la întâlnirea JCI de la Ploiești. Asta desi imi plac maxim intalnirile de tipul asta, de obicei vorbitorii chiar au ceva de comunicat. Sambata, insa, n-am avut noroc. Era o vreme superbă, iar eu am stat, între alți o mână de oameni, să ascult niște speech-uri care nu m-au îmbogățit cu nimic. N-am nimic cu speakerii, fiecare din ei și-a demonstrat deja valoarea, dar nu cred că "ești un lider dacă ai un singur om care te urmează", cum a spus speakerul nr. 1. Nu cred nici că Tudor Chirilă este "liderul noii generații", cum a spus, cu emoție în glas, speakerul nr. 2. Nu cred nici că "România este țara tuturor oportunităților", cum a spus speakerul nr, 3, prietenul meu Decebal. Nu mă bucur că am pierdut speech-urile 4 și 5 - poate acolo era esența - și mă oftic că l-am pierdut pe Dona, de la TNR,  cu care discutasem un pic, la o țigară, până să plec la treburile mele.

Nu mi-a plăcut nici povestea evenimentului. S-au strâns bani pentru Crăciunul celor fără casă. Ok, asta sună binișor. Dar de ce trebuia să ne pierdem 3-4 ore pentru o colectă? De ce s-a mediatizat atât de prost evenimentul, de-au venit doar trei'jde de persoane? Cui a folosit cheltuiala cu chiria sălii, sonorizarea, mape, pixuri, foi de hârtie și rollup-uri? Cui a folosit că niște oameni deștepți s-au cărat la Ploiești să spună chestii unui public care încape într-un microbuz? Nu cumva dacă stăteam toți acasă erau mai mulți bani pentru houmleși?

Și, dacă mă gândesc bine, nici JCI nu mi se pare vreo șmecherie. O fi la București, o fi în alte părți, o fi pe afară... La Ploiești, însă, am sesizat sambata faimoasa atitudine falimentară, specifică cvasi-tuturor ong-urilor: stabilim un obiectiv și gestionăm prost atingerea lui, dar organizăm un heapăning la care spunem niște platitudini superbe și facem ca povestea să arate bine în online. Apropo, asta chiar mă disperă: cum să postezi, nene, 60 de fotografii de la un eveniment cu trei'jde persoane?! Ne-ai luat pe fiecare față/spate/profil, ca pe niște telefoane de urcat pe olx? 

Până la momentul în care o să mă bag într-o grupare de-asta (da, recunosc, mă mănâncă-n cur), vă recomand un singur ONG din Ploiești. Unul cu proiecte făcute perfect, an de an, cu impact în oraș, cu oameni competenți și care n-o arde scump când strânge bani. Ăsta. Restul sunt, vă asigur, pistoale cu apă. 

Închei invitându-vă să vă uitați la poza de mai sus. Eu sunt, în timpul evenimentului. Uitați-vă câta interesul pe mine...

Ești membru JCI? Nu te suspectez de rele intentii, ci doar de pierderea completa a focusului enunțat pe site-ul vostru. Îți recomand să te miști mai cu talent dacă vrei să fii lider și în afara JCI, să devii rapid antreprenor, indiferent dacă ești minor, fie și cu o listă de produse de vânzare pe olx,  și să înveți cât să devii profesionist măcar în organizarea de evenimente caritabile de succes. Mă poți injura aici.

Am un blog atât de tare încât n-am ce face cu el

Am un blog atât de tare încât n-am ce face cu el

M-am apucat de o prezentare a blogului, pentru cineva, și am ajuns la cifre. Constat că anul ăsta am scris pe blog de 248 de ori, mai puțin decât anul trecut, dar am avut un public mai mare. În total, în 2015 au intrat pe blog peste un milion de oameni, care au făcut vreo trei milioane de afișări. Am 20.000 de fani si falăueri pe net, apar în toate topurile de audiență, mă citează media și diverși influensări, nu mai pot să beau o cafea în Ploiești și București că mă abordează cineva, iar numărul și nivelul de pasiune din mesajele de pe care le primesc (și de rău, și de bine), au depășit zona normalului, inbox-ul ăla mă șochează în fiecare zi. 

Am un text cu peste 300.000 de cititori, două texte cu 200.000-300.000 de cititori, opt texte cu 100.000-200.000 de cititori, 14 texte cu 50.000-100.000 de cititori, 40 de texte cu 20.000-50.000 de cititori, 44 de texte cu 10.000-20.000 de cititori. Pana mea, cred că anul ăsta am fost cel mai mare furnizor independent de virale de pe netul românesc.

Dar în banii oferiți de marii jucători de vanzare a publicității de pe net, toată scriitura mea de pe blog valorează, pe tot anul, între 1.500 și 5.000 de euro. Practic, dacă aș fi angajatul meu, aș putea să mă plătesc, pentru că scriu pe blog, cu sume lunare între 120 și 300 de euro. Cu tot cu taxe! Adică, mi-aș putea oferi un salariu net de 2-5 euro pe zi. Nici măcar eu nu-s o javră atât de mare încât să-mi ofer un salariu atât de prost, iar advertoriale pe o sută de euro, cum sună ofertele de la agenții, nu scriu nici mort.

Deci aici sunt, cu blogul. Buuuun! Și-acum ce fac?

  1. Să continui terapia scrisului pe blog, care mă relaxează maxim, sau să mă duc la un psihiatru, ca toată lumea?
  2. Să fac un sistem de acces plătit pe site? Cât dracu' să le cer oamenilor, ca să-mi citească prostiile? 1 euro pe lună? 5 euro pe an? Și care ar fi șmecheria? Că dacă oamenii plătesc, pot să ridice pretenții. "Bagă și tu una cu femeile care îți aruncă hainele pe geam și te aleargă cu cuțitul, că m-am certat iar cu gagica" n-ar mai fi doar un mesaj tâmpit, cum primesc cu sutele, ci o cerere îndreptățită a unui  cititor devenit client. 
  3. Să scriu o carte, folosind blogul ca bază? Blogul are avantajul că e mereu fresh, e în context, e din filmul acelei zile, pe când o carte e ascunsă de copertă, într-o librărie, și nu se potrivește, în ziua aia, cu aproape nimic. 
  4. Să fac un magazin online pe site, cu upciclismele pe care le fac, și să folosesc blogul ca mijloc de tracțiune?
  5. Să mă apuc de altceva? De alt tip de conținut? Ce alt tip? Că eu cam atâta știu: să scriu și să fac fotografii. Ce se scrie trebuie citit, ce e fotografiat trebuie văzut, și netul e singurul loc în care îți poți expune munca fără să pari nebun. N-o să mă apuc să printez și să lipesc foi de hârtie prin oraș, nu?

Pe bune. Mă uit la blogul ăsta cum se uită un nene la mașina grozavă pe care a construit-o în padure, fără să aibă un drum pe care s-o testeze.

UPDATE un an mai târziu:

  1. punctul 1: am tot scris, e clar că nu mă pot lăsa...
  2. punctul 2: neah. 
  3. punctul 3: am scris două cărți, nu una. Asta și asta.
  4. punctul 4: am pus pe net magazia, e ok, nu mă mai simt vinovat că dau banii pe prostii. Uite-o.
  5. punctul 5: gata, știu. revin.

 

ai avut fotografii compromițătoare pe facebook și le-ai șters? s-o crezi tu!

ai avut fotografii compromițătoare pe facebook și le-ai șters? s-o crezi tu!

"Bogdan, ţinem la tine şi la amintirile pe care le împărtăşeşti aici. Ne-am gândit că ţi-ar plăcea să revezi această postare de acum 2 ani".

Daaaa, imi aduc aminte. Am luat-o pe M mai devreme de acasă, am fost la Biblioteca Judeteana unde era punctul central de colectare Showbox Ploiesti. Am lasat cutiile, ne-am minunat de amploarea operatiunii, am făcut daughterie-ul de mai sus, apoi am dus-o la scoala. Seara, M mi-a spus ca a vorbit cu niste colegi sa umple și ei niste cutii de pantofi cu daruri, pentru copiii amărâți. Era foarte incantată de povestea asta, cu crăciunul dintr-o cutie de pantofi. Cum spuneam, îmi aduc aminte perfect ziua aia. Uitasem doar că a fost acum doi ani. Dar, uite, Facebook e atât de drăguț încât îmi reamintește asta cu o fotografie...

.... pe care am șters-o de pe Facebook!!!

Acum doi ani, aveam vreo patru sute de poze cu M, lucru care nu i se părea deloc cool. De comun acord, am sters cam 70% din ele. Anul trecut. Sau, cel puțin, așa credeam până azi. Paranoic cum sunt, n-am postat, niciodată, pe Facebook, vreo imagine de care să-mi fie rușine sau care să-mi poată crea probleme mai târziu. Dar mulți o fac. Gesturi teribiliste, excese, nuditate.... Textul ăsta le este dedicat celor care n-au apucat încă să facă asemenea prostii tactice. Nu urca pe Facebook, indiferent de nivelul de confidențialitate al albumului, fotografii care te prezintă într-o etapă a vieții susceptibilă de a crea o impresie proastă. Nu în fundul gol. Nu când tragi pe nas. Nu când vomiți, sau când pocnești un homeless. Și știi de ce? 

Pentru că oricat de prietenos ar părea, Facebook nu este prietenul tău. E o țară online. Este a doua țară a lumii, ca populație, după China. Iar guvernanții acestei țări nu sunt foarte diferiți de guvernanții de căcat cu care ne confruntăm noi. Vor bani și informații cu care să controleze lumea. Nu le da, ca boul, muniție pentru războiul pe care-l vor purta, cândva, fix împotriva ta.

*******
blog condamnat

Blog Condamnat - nu râde, câ mâine ai putea s-o pățești chiar tu

Tu ce-ai făcut după Ziua Națională?  Adică, dincolo de ziua aia liberă, de masa copioasă, de timpul alocat odihnei și distracției... Cum a fost după?

La mine, de exemplu, a fost diferit față de alți ani. Eu am sărbătorit și pe 2, și pe 3 decembrie, Ziua Falsificatorului de Fotografii. Și asta datorită unor oameni, pe care nu-i cunosc personal, dar care au afirmat, stând comod pe ignoranța lor, că una din fotografiile făcute  și publicate de mine pe 1 decembrie este trucată.

Nu e prima oară când sunt condamnat aiurea. Când scriu ceva rău de Ponta, sunt făcut băsist. Când mă iau de Iohannis, sunt pesedist. Când mă iau în același text și de Gorghiu, și de Dragnea, și de Băsescu sunt un nenorocit de mercenar de presă plătit de ruși, ca să destabilizez țara. Avem un talent la condamnarea unor oameni doar pentru că nu suntem de acord cu opiniile lor, sau nu înțelegem exact ce-au făcut, ceva de speriat....

Bineînțeles că fotografia nu era trucată! Bineînțeles că, într-o țară normală, nu trebuia să-mi bat capul cu ce spun niște neaveniți. Dar au fost mulți. Și unii dintre ei au început să dezbată atât de înverșunat subiectul falsului (inexistent), încât îmi puteau afecta grav reputația de fotograf. Așa că pe 2 și 3 decembrie i-am luat la rând pe acești oameni și le-am explicat cu argumente, planșe și informații că fotografia respectivă nu e trucată. O parte dintre ei și-au cerut scuze pentru eroare, dar alții au trecut senini, peste.

WTF?! Cum ar fi să-ți intru în sufragerie, într-o zi, să spun "eu cred că mă-ta este curva blocului", și să plec liniștit la ale mele? Sau să-ți intru în fabrică și să spun, relaxat, "lasă vrăjeala, știu că toata hala este o regie și că tu aduci marfă proastă din China"?

De ce scriu despre asta? Pentru că astazi, datorita celor de la Rogalski Damaschin PR si Apador-CH, cateva bloguri si site-uri românești au fost personificate ca victime ale incalcarii drepturilor omului. Astfel, pentru o zi, blogurile au devenit:

Sigur, sună un pic prea dramatic, dar exact asta a fost povestea campaniei: dramatizând acest subiect, oamenii ar putea înțelege cât de important este să caute, să citească și să știe care le sunt drepturile si ar putea sa-si dea seama de ce este important să sprijine și ONG-urile cu un rol civic, nu doar pe cele care au grijă de căței sau pisici, sau luptă pentru stratul de ozon.

De ce s-a întâmplat fix azi? Pentru că azi, 10 decembrie, în toată lumea se sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Inclusiv în România, deși trei sferturi dintre români recunosc, în sondaje, că nu își cunosc drepturile. Pentru a atrage atenția asupra importanței subiectului și pentru a vă face conștienți că nu trebuie să fiți și voi în aceste trei sferturi, astăzi, acesta este un blog condamnat. Mâine nu doar acest blog, ci oricare dintre voi poate fi în aceeași situație. Pentru a evita asta, este important în primul rând să vă cunoașteți drepturile. Să nu mai fim, și la următorul 10 decembrie, tot trei sferturi ignoranți.

Intră pe www.drepturicivile.ro și citește-le atent. O să-ți facă bine. Iar pe mine mă puteți condamna, în continuare, aici.

pigeons

dileme la masterchef

20 de minute, la o cafea, la Cinque Terre, cam atât m-am relaxat azi. În rest am băgat laptop și discuții ca MIG-ul. Acum am terminat de mâncat, și mă bucur mult că începe Masterchef. Habar n-am despre ce este vorba în cratițele lor, dar îmi plac tot mai mult personajele.

Realizez că dacă aș putea să scriu cum verbalizează Hădean un sfat sau o critică, aș scrie cele mai scurte și mai mișto proze din lume. L-o fi antrenat cineva să fie laconic? Vreau și eu!

Patriția este complet greșită în filmul ăsta. Probabil că, la debut, cei de Pro au crezut că Hădean este un ardelean blând, iar ăla micu' un bucureștean superficial, și și-au dorit în platou un om rău. S-au ales cu răul suprem - pun pariu - și mâncător de audiență, nu generator. Singura mea dilemă în ce-o privește pe tipa asta nu poate fi scrisă aici. 

Îmi place că în fiecare ediție vezi o nouă latură a concurenților. Nu despre mâncare e vorba, ci despre oameni. Azi, de exemplu, m-am prins că ăla blond cu nasul mare își urăște mama. Și că blonda cea rea vrea recunoașterea familiei, n-a fost tocmai încurajată când era mică....

Îmi place cum cade lumina în platoul ăla de filmare, nimeni nu e ars, nimeni nu arată cadaveric sau roșu. Cine a montat luminile acolo e Dumnezeul filmării, vă spun eu. Nici măcar nu-mi dau seama dacă-s lumini reci puse jos sau lumini calde montate sus.

Nu în ultimul rând, mă uit cu mare simpatie la Fodor. Cu câtă bucurie strigă el "Patru! Trei! Doi! Unu! Stop! Gata, afară!". E momentul în care el e important, el controlează jocul.... Și mă gândesc cum face când termină. Adică strigă "Patru! Trei! Doi! Unu! Stop!", se ridică din pat și iese repede din dormitor? Sau o dă afară din dormitor pe biata femeie, strigându-i "Mâinile sus, timpul a expirat, ai avut 60 de minute!"?

râdem și noi

fotografia cu telefonul

Ce fel de cameră foto mi-aș cumpăra dacă n-aș fi fotograf

"Salut! Am citit cu placere e-book-ul tau despre pozele facute cu telefonul (LINK) si am aflat multe lucruri noi dar si ca faceam unele chestii asa din instinct, fara sa stiu. Mi-am deschis si cont pe Instagram. Eu sunt intr-o dilema...sa-mi cumpar o camera foto mai desteapta (piata e plina si chiar sunt bulversat) sau sa raman in continuare la pozele facute cu telefonul (S3). Multumesc! O zi frumoasa!" (Mirel).

Cred ca e primul mesaj de tipul asta pe care-l primesc. Adica, lumea imi scrie frecvent intrebandu-ma ce aparat foto sa-si cumpere, dar mai toți ignoră să spună dacă știu sau nu să facă fotografii. Și fix despre asta este vorba. Altfel, e ca și cum te-ai întreba ce mașină să-ți cumperi, deși n-ai permis auto.

De fapt, ăsta e sfatul meu, generic, pentru toată lumea. Învață să faci fotografii, sau verifică dacă fotografiile tale, făcute cu orice janghină de cameră foto, comunică ceva. Și ia decizia achiziției de ... orice in funcție de asta. Dacă nu ești fotograf profesionist, camera foto de pe telefon își va face treaba foarte bine acasă, la serbare, la aniversări și în concediu.

Iar dacă vrei mai mult, ar trebui să știi că sunt patru feluri de camere foto, în acest moment, în piață. 

  • DSLR - aparat foto d-ăla mare, p r o f e s i o n a l, la care i se schimbă obiectivele.
  • Compactă - d-aia mică, plată, care încape în buzunarul de la jeanși.
  • Mirrorless - un fel de DSRL, dar mai mic și atât de drăguț!!!
  • Bridge - arată ca un DSLR, dar nu-i schimbi obiectivele.

Eu, de exemplu, dacă n-aș face fotografii pentru alți oameni, nu mi-aș cumpăra niciodată un DSLR. E un aparat foto scump și e destul de complicat să-l utilizezi la adevărata lui capacitate. E și greu de întreținut, și sensibil la condiții meteo, iar când îi cumperi un obiectiv scoți minim 500 de euro din buzunar... În plus, este genul de aparat foto care, în configurația standard, cea accesibilă ca preț, nu face multe parale. Obiectivele de kit de la Nikon, Sony și Canon nu-s atât de luminoase și de sharp, așa că dacă nici nu știi să faci fotografii, nici să utilizezi un DSLR, vei face fotografii modeste, foarte departe de ce ți-ai imaginat înainte să arunci 3.000 de lei pe geam.

Nu mi-aș cumpăra nici o cameră foto compactă. O săpunieră, cum i se mai spune. În acest moment, camerele foto de pe smartphone-uri le concurează cu succes. Și pun pariu că ai deja un smartphone, pe care-l ții cu tine în toate momentele importante ale vieții, cele care merită imortalizate. Nu-ți trebuie decât cunoștințele minime de tehnică și compoziție. Să cumperi o compactă, în condițiile în care ai deja o compactă pe telefon, e doar o risipă de bani.

Deocamdata, nu mi-aș cumpăra nici un mirrorless. Da, face tot ce poate face un DSLR. Da, e mai mic și mai ușor. Da, e atât de hip să fii văzut cu unul agățat la brâu. Dar e tot dracul ăla! Adică, în configurațiile accesibile ca preț, nu e vreo sculă. N-o să dai pe spate pe nimeni, cu pozele tale, cu obiectivul de kit. Si nici cu obiectivele scumpe, dacă ai dat bani pe ele dar habar n-ai să faci o poza.

Mi-aș cumpăra, în schimb, un bridge, daca n-as avea deja un rucsac doldora de deselerisme, si modul meu de viata ar impune fotografii facute si altfel decat cu telefonul. I se spune așa pentru că știe să facă tot ce face o compactă și are acelasi obiectiv nedemontabil, dar are zoom-ul optic specific unui teleobiectiv și de multe ori, un senzor bunicel, mai apropiat de cel al unui DSLR. Și mărimea, și modul de utilizare sunt între cele două, și v-ați prins, probabil, că de-aia i se spune bridge/pod. E și mai ușor, și mai rezistent, decât un DSLR, și are o droaie de setări predefinite care te ajută să obții o imagine bună fără să fii vreun expert.Anul trecut mi-am sfatuit un amic să-și ia așa ceva. Ș. a cumpărat un Fuji, cu zoom optic 30x (eu n-am nici jumătate) si a cheltuit pe el, cu tot cu acumulatori/incarcator, geantă și card, doar o treime din cât am dat eu pe ultimul obiectiv cumpărat. E un aparat foto minunat, cu care am făcut fotografii impecabile pe DN1, la 400 de metri distanță! Fuji-ul l-a însoțit deja pe Ș. într-un concediu și a generat fotografii perfecte pentru albumul familiei. Sper sa o faca in continuare.

Pentru că doar despre asta este vorba. Nu despre branduri, pentru că tehnologia e cam aceeași, in toate camerele foto. Nu despre status, pentru că e greu de crezut că vei fute ceva mai mișto datorită faptului că ai un aparat mare la vedere. Nici despre bugetul de care dispui pentru camera foto. Când faci fotografii, este vorba doar despre scopul final și despre cât de amuzant și confortabil e să ajungi la el. 

Știu, in vremurile noastre, să afișezi o cameră foto mare este la fel de cool cu a avea o mașină mare si albă sau a face un concediu în Dubai. E adorabil să-ți imaginezi că ăla micu', care se chinuiește prin curte cu un aparat foto cât capul lui, va ajunge un fotograf de succes. E foarte cool și la serbare, când toți părinții fotografiază cu telefonul, tu să scoți o mega-cameră foto, la care numai geanta costă cât chiria sălii în care sunteți. Știu, viața poate fi foarte mișto și când e plină de tâmpeniile tale.

Dar știu și că să faci fotografii se învață. E ca la gătit, ca la dans... Dacă nu știi regulile, n-o să le poți încălca creativ, și-o să rămâi toată viața doar un artist neînțeles. În cazul tău - unul cu poze de căcat. Iar dacă nu ești de acord cu tot textul ăsta, și crezi că secretul unei fotografii reușite stă în aparatul foto, mai uită-te o dată la fotografiile de mai sus. Toate sunt făcute cu diverse (janghine de) telefoane. Iar fotografia cu telefonul se poate invata, foarte usor, in maxim 4 ore. S-a intamplat deja, la workshopurile de fotografie pe care le organizez, periodic, in Ploiesti si Bucuresti. 

Hello. Sâmbătă, 18 mai, organizez un workshop de fotografie cu telefonul în București, la Galeria Alexandra's. E locul meu preferat din București, cu lumina bună și multe lucruri frumoase în jur. Dacă te interesează, te aștept de la ora 17.00. Terminăm la ora 20.00, astfel încât să ai timp să ieși în oraș, să mănânci ceva și să exersezi ce-ai învățat până târziu în noapte, pentru că sâmbătă e Noaptea Muzeelor. Detaliile sunt aici: https://bogdanstoica.ro/blog/item/21293-workshop-de-fotografie-cu-telefonul

selgros - ziua nationala a romaniei

O poveste adevărată cum n-ați mai citit niciodată. E despre Selgros.

N-am vrut sa scriu de 1 Decembrie despre asta. As fi fost cu siguranță acuzat că-s vreun agent provocator și că instig aiurea, ca mă iau de tot ce-i nemțesc doar ca să-i dau în cap președintelui, că-s pesedist sau plătit de Metro... Dracu știe ce mi s-ar fi spus acum, de fiecare dată e altceva. Dar ce-am văzut nu mă lasă în pace, așa că azi, vineri, 4 decembrie, iau iar pozele la mână. Constant că mă simt exact la fel ca de 1 Decembrie: scârbit total de cât de jegos poate fi marketingul, dacă este aplicat de oameni primitivi sau complet bătuți în cap.

Faptele, pe scurt: în fiecare an, la mine în oraș se organizează chestii de 1 Decembrie: armata și poliția se ocupă de defilare, fanfara de sonor, iar primăria de steaguri/stegulețe și de porții de fasole cu cârnați. E un loc anume în oraș dedicat acestor lucruri, și, tot în fiecare an, primăria autorizează diverse firme să vândă/distribuie diverse chestii. Și e foarte bine: nu toți vor fasole și cârnați; copiii vor dulciuri, unii vor cafea, eu vreau țigări....

Anul ăsta, printre firme s-a numărat și Selgros. Nu știu ce scrie pe autorizația lor, dar pun pariu că ceva de genul "desfășurarea de activăți promoționale". Mai pun pariu și că selgrosienii s-au angajat să asigure steagurile pe care să le fluture doritorii, iar fraierii de la primărie, incapabili să sesizeze capcana de marketing "pe o parte tricolorul, pe o parte sigla Selgros", au acceptat. 

Altfel nu-mi explic cum mi-a ieșit băiatul ăsta in față...

sg1

 

Sau ea. Erau vreo zece selgrosieni, oferind mii de steaguri la fel de stupide.

sg2 

 

Nici acum nu pricep ce căutau, la evenimentele dedicate Zilei României, pliantele cu carnea Selgros? Despre mici și fripturi este vorba, de 1 Decembrie?! Pe bune, chiar n-ați găsit ce să faceți cu prostiile alea de pliante?

sg3

 

Cât de patriotic e să emiți legitimații Selgros fix de Ziua României? Și cui i-a venit ideea?! Uite, trec peste prostul din primărie care v-a semnat autorizația și îmi îndrept curiozitatea doar asupra selgrosienilor. Care ești, mă, ăla din Selgros care a avut ideea asta genială? Ieși în față, să te văd... Ți-ai făcut targetul? A meritat?

 sg4

 

Iar baloanele..... Aș fi acceptat ideea unor baloane inscriptionate cu "Selgros salută Ziua Romaniei", sau baloane în culorile drapelului național, branduite discret cu Selgros. Combinația alb/roșu, și brandingul ăla imens Selgros, în schimb, mi s-au părut grotești.

sg5

 

Pentru mine, deranjul vizual maxim a fost însă acesta: copii, pe blindatele Armatei Române, fluturând steaguri Selgros! E o premieră, să recunoaștem! La anul o să vrea să facă șmecheria asta și Carrefour, și Metro, și Cora.... În doi-trei ani blindatele n-o să se mai vadă de reclame! Și e bine așa, nu? Mai dă-o încolo de armată, și-așa e boriiiing, mereu în aceeași culoare, iar kaki este so out of trends....

sg7

 

Așa că n-am mai făcut fotografii obișnuite, cu mulțimea, cu defilarea.... Nu mă simțeam deloc la Ziua Națională, ci la campionatul de marketing mârlănesc, extrem, fără scrupule. Și m-am mai simțit cumva: înconjurat de orbi. Adică, oamenii chiar nu vedeau ce fluturau? Chiar nu s-au prins că e ceva în neregulă cu steagurile și baloanele din mâinile lor? Când le-au făcut pozele alea copiiilor, chiar n-au văzut ce agită micuții? 

Mai bine plecam acasă, atunci. Scăpam de lovitura de grație, care a venit ca o tornadă:

Ați prins ideea, da? Niște bătrânei se înghesuie și se agită pentru niște baloane. De-alea de 5 bani bucata. Strigă, le cer, îl sperie de-a dreptul pe selgrosian, care (extrem de prost crescut, sunt curios cum s-ar simți dacă bunică-su' mi-ar cere o țigară iar eu i-aș arunca-o pe jos) le aruncă pe asfalt, iar bătrâneii se îmbrâncesc să le ia.

WTF?! Frate, ăștia-s părinții, unchii, mătușele, bunicii noștri! Ce s-a întâmplat cu ei? Cine i-a transformat în niște animale sălbatice? De unde isteria asta pentru un prăpădit de balon? A venit cumva timpul să ne pregătim părinții și bunicii de Ziua Națională cumpărându-le dinainte steaguri, baloane, pliante? O să trebuiască să le spunem, când pleacă de-acasă, "uite stegulețul tău, uite balonul tău, să ai grijă să nu te bați, să nu țipi, să nu culegi de pe jos ce-ți aruncă orice nenorocit, să nu alergi pe acolo și să-mi vii acasă transpirat și cu roșu în gât, da?". 

Știu, însă, foarte clar, ce-o să fac eu. Nu mă pot muta într-un loc fără bătrânei români, pentru că toți fac parte din moștenirea mea, încă mă simt confortabil în România, cu toată jena provocată de momente de-astea. Dar, sigur-sigur, n-o să mai calc în viața mea în Selgros. Modul mizerabil în care s-au promovat de Ziua Națională a României mi-i face cei mai antipatici investitori străini din țara asta. Ori nu-s sănătoși la cap, ori se cred undeva în pădurea amazoniană, prostind băștinașii să le dea aurul contra unor sticle colorate. Ce-o să urmeze din partea lor e foarte greu de spus, dar eu abia aștept să le văd raportul de responsabilitate socială pe 2015 (UPDATE - n-au suflat o vorbă despre jenantul eveniment de la Ploiești). Probabil că în 2016 o să dea legitimații la înmormântări, sau, la un an de la incendiul #colectiv, o să facă un parastas pe stadion, cu Fuego, Moga și focuri de artificii. Numai cei de la Selgros știu de ce sunt în stare ca să mai facă niște nenorocite de vânzări (UPDATE - habar n-am ce-au făcut, am evitat să citesc ceva despre ei).

Play, please. And #fuckselgros.

publicitate

Cum am trucat fotografia cu McDonalds

Cum am trucat fotografia cu McDonalds

Am făcut niște fotografii, de Ziua României, pe care le-am grupat într-un fotoreportaj. Peste 40.000 de oameni l-au văzut, în 24 de ore. Printre ei s-au strecurat și câțiva adepți ai teoriei conspirației, dar și oameni de bună-credință, care mi-au spus, mai delicat sau mai brutal, după caz, că am ceva cu Mcdonalds și că am trucat poza ca să obțin un anumit efect editorial.

N-am trucat-o, mă! N-am trucat o fotografie în viața mea! Și tot citesc de ieri mesajele pe tema "ce-ai făcut cu poza aia, că nu e reală" si mă distrez de minune. Astăzi, însă, m-am și prins care e problema cu fotografia.

 

Principala acuzație a fost că n-aveam cum să fac o fotografie pe Bulevardul Republicii și să prind in cadru fațada Hotelului Central, care e orientată spre nord-est. De fapt, cei care ma suspecteaza ca aș fi trișat nu știu că hotelul are două firme luminoase: una pe fațadă, pe care o știu toți, și una pe care n-au observat-o, pe latura de nord, dinspre Winmarkt.

maco2

 

A doua acuzație este că nu aveam cum să fac o fotografie după colț, pentru că Galeriile, Winmarkt si hotelul sunt perfect aliniate cu Bulevardul Republicii și trebuia să nu pot vedea nici macar latura de nord a hotelului. Greșit din nou. Toata clădirile care succed hotelului, pe acea direcție de ... privit, sunt retrase 5-10 metri de la aliniamentul hotelului. În plus, Bulevardul Republicii și Bulevardul Independenței, care formează axa sud-nord a Ploieștiului, nu sunt rectilinii, așa cum pare. Bulevardele formează un unghi pe care nu-l sesizezi ușor de la sol, din cauza sensului giratoriu de la Catedrală. De sus, insă, se vede perfect.

maco1

 

A treia problema sesizata: cum de se vede asa clară firma hotelului, de la distanță mare, desi nu am făcut focus pe ea? E, uite că se vede... Dimineața, aerul e mai curat, mai transparent, iar iarna e mai limpede decât vara. Puteți verifica informația asta la orice fotograf cu experiență. De 1 decembrie am avut condițiile perfecte pentru o fotografie la mare distanță: soare și frig. Al doilea motiv este că am folosit un teleobiectiv, de 300, care are distanța focală mai mare și mi-a permis să am un fundal mai clar decât dacă m-aș fi dus cu 50-ul să trag cadrul de la doi metri. Cu tele-ul ăsta, pot să mă urc într-o zi geroasă și senină chiar pe Hotel Central și să fac fotografii la 70-80 de kilometri, crestelor înzăpezite ale munților.

 

Am fost suficient de clar? Da? Bine. Atunci mai uită-te o dată la fotografie, te rog. 

zr02

E reală sută la sută. N-am photoshop pe laptop, urăsc prelucrarea foto și NU TRUCHEZ POZE! :)))

In decembrie, sustin doua workshop-uri de fotografie cu telefonul, in Ploiesti si Bucuresti. Ai toate detaliile AICI.

Abonează-te la acest feed RSS
© 2023 Bogdan Stoica