O căţea ajung la maturitate sexuală intr-un an si apoi, fată, pana la sfarsitul vietii, de două ori pe an, câte patru pui. Dintr-o singura pereche de câini, în patru ani, pot aparea maxim 4.372 de urmasi. Calculul e pur teoretic si pleaca de la premisa ca fatarea include de fiecare data se nasc patru pui, din care doi sunt masculi si doi sunt femele. Pe strada, rata de supravietuire a puilor nu este insa nu este mai mare de 10%. Nici durata de viata nu este egala cu cea a unui caine crescut acasa. Totusi, chiar si in aceste conditii vitrege, din fiecare pereche de caini apta sa se reproduca, pot aparea, in patru ani, peste 200 de caini. Si aici vorbim de o rata de supravietuire de 5%.
Am fost la deschidere, si, cel mai probabil, o sa mai ajung acolo doar accidental. Nu le am cu fotbalul, ma plictisesc la un meci la tv. Live-ul ma mai misca, un pic, mai ales daca am D-ul cu mine. Dar nu pentru oameni ca mine a fost facut The Yell Wolf Pub, ci pentru fani. Iar fanii se vor simti perfect, pentru ca pub-ul arata foarte bine. Sunt vreo 100 de locuri la mese, cateva tv-uri, un proiector cu un ecran IMENS si peretii plini de fotografii-simbol cu FC Petrolul. E de mers, clar.
Asa ca mergeti. Nu doar cand e meci. e la fel de misto ca Pub Doroftei, dar cu fotbal, in loc de box, pe pereti.
Gasiti poze cu PUB-ul pe www.presa.ph/fotografii-ploiesti, si poze cu cine a mai fost la deschidere - pe www.ploiesteanca.ro
Emisiunile de stiri cu copilul mancat de caini au facut un share mediu de 10%. La meciul de aseara s-a facut un share de 50%, adica JUMATATE din populatia Romaniei. Eu chiar incep sa inteleg de ce avem o problema cu cainii: pentru ca ne doare-n cot.
Comentezi? Fa-o aici: www.facebook.com/bogdanstoica.ro
Să zicem că am un ONG, care se ocupă de protecția animalelor. Nu m-aș descurca singur cu o sarcină atât de nobilă fără niște donații din străinătate, de la alți iubitori de animale. Problema e că englezii sau nemții nu-mi dau bani dacă n-am rezultate concrete, verificabile. Totuși, eu sunt român, deci le sunt superior. Așa că încep să pun presiune pe autoritățile locale dintr-un oraș, să strângă, să deparaziteze şi să sterilizeze câinii comunitari adusi in adapost. Lucru pe care astia il fac, ca-i amenint cu o troaca de laturi mediatice internationale...
Apoi eu preiau cainii, spunând orasului că le-am găsit stăpâni milostivi şi iubitori, în străinătate. Trimit câinii in Anglia, de exemplu, şi primesc pentru fiecare dintre ei, de acolo, între 50 şi 150 de euro, în funcţie de rasă. De ce primesc banii? Păi le-am spus englezilor că deparazitarea şi sterilizarea s-au făcut pe banii mei, nu pe banii publici...
Sigur, uneori se prind că ii mint, dar şi ei fac, cateodata, acelaşi lucru: dau câinii trimisi de mine unor englezi milosi, pe minim 200 de lire, mai ales dacă sunt de rasă, spunând că banii sunt necesari pentru a salva câinii din România. Ăia ii cumpara fara sa maraie, pentru ca au senzatia ca fac o fapta buna.
Fara nici o legatura: aveti idee ce se intampla intr-un adapost de caini ori de cate ori ajunge acolo un rotweiler, un doberman, un dalmatian sau un collie? Va spun eu: apar ca din senin niste oameni, de la niste ONG-uri, care cer tratament medical de urgenta pentru acel caine, care este deja dorit de niste oameni milosi din strainatate...
De poveste stiu toti: si autoritatile locale, si ONG-urile, si Politia. Nimeni nu sufla o vorba, din mai multe motive:
Avem, precum se vede, un lant al bucuriei, care nu strange de pe strazi decat cainii cu potential comercial, nu toti cainii. Misto, nu?